PROIECT COMENIUS LA BECLEAN



Articol  ,,PROIECT COMENIUS LA BECLEAN” din 17.09.2013 în ziarul Răsunetul
www.rasunetul.ro/proiect-comenius-la-beclean




„ Our rich diversity is our collective strength” („ Diversitatea noastră bogată, puterea noastră colectivă”) este titlul proiectului multilateral Comenius cu finanţare de la Comisia Europeană, pe care Şcoala Gimnazială ,, Grigore Silași” din Beclean îl desfăşoară în parteneriat cu cinci ţări europene: Turcia (coordonator), Polonia, Grecia, Spania, și Cehia, pe durata a doi ani (septembrie 2013- iunie 2015). Obiectivele proiectului „ Our rich diversity is our collective strength” sunt: facilitarea dialogului intercultural şi a multilingvismului cu scopul promovării înţelegerii, toleranţei şi respectului pentru diversitatea bogată ca forță colectivă; respectarea identităţii şi a conştiinţei naţionale, pentru a fi în armonie cu conştiinţa membrilor comunităţilor europene şi a întregii lumi; promovarea identității și culturii naționale din fiecare țară implicată în proiect; motivarea elevilor de a participa cât mai activ la activităţile şcolare şi extraşcolare; promovarea și îmbunătățirea competențelor digitale; dezvoltarea aptitudinilor comunicaționale în limba engleză, atât pentru elevi, cât si pentru profesori.
Proiectul „ Our rich diversity is our collective strength” va ajuta peste 1500 de elevi din șase ţări europene, să intre în contact cu identitatea europeană comună, dar si cu propriile caracteristici, să împărtăşească informaţii despre ţara lor şi să înveţe despre modul de viaţă din alte ţări (sistem de educaţie, şcoală, oraş, ţară, mediul înconjurător, cultură, artă ș.a.), să găsească asemănări şi deosebiri între acestea.
Pe parcursul celor doi ani de implementare a proiectului, pentru atingerea obiectivelor, se vor derula mai multe activităţi precum: prezentarea fiecărui partener (a şcolii şi regiunii), prezentarea fiecărei ţări, expoziţii de fotografii sau de desene, concursuri pe diferite teme, CD-uri cu cântece tradiţionale, cărţi de reţete culinare, plantarea copacului ,, prieteniei”, şi, bineînţeles, mobilităţile transnaţionale în fiecare ţară parteneră.
Coordonator proiect,
prof. înv. primar Seserman Veturia

0 comentarii:

Copyright © 2013 Comenius Beclean